Ovidiu Burcă a spus, după înfrângerea cu FCSB, ceea ce are nevoie Dinamo București.
Fostul antrenor al „câinilor” a discutat despre eșecul usturător al lui Dinamo în fața lui FCSB, în Cupa României, scor 0-4. Ovidiu Burcă spune că lui Dinamo îi lipsește o bancă de rezerve solidă, așa cum au cei de la FCSB, iar acest aspect se poate observa mai ales că Zeljko Kopic schimbă câțiva jucători din formula de start obișinuită a echipei.
Ovidiu Burcă a evidențiat evoluția echipei din Ștefan cel Mare din startul de sezon, însă consideră că gruparea antrenată de Zeljko Kopic duce lipsa unei bănci de rezerve care să poată face față duelurilor tari. De altfel, Burcă a mai adăugat faptul că eșecul cu FCSB nu este o tragedie, deoarece rezultatele sunt foarte bune în campionat.
„S-a redus diferența dintre cele două echipe, dar din păcate mai e nevoie de răbdare, mai e nevoie de timp ca Dinamo să ajungă unde este FCSB astăzi. Realitatea din teren asta a arătat. Dinamo e o echipă care face schimbări, așa cum observă și telespectatorii și spectatorii nu mai are aceeași consistență. Lucrul ăsta s-a văzut și ieri. Când dispar 2-3 jucători sunt probleme acolo. Este o realitate pe care cei din conducere, antrenorul, chiar și suporterii trebuie să o accepte și să pornească planificarea pentru viitor. Nu este dramatic faptul că s-a pierdut contra FCSB-ului. E o lovitură în ego-ul suporterilor. E o diferență între o echipă în care se pompează milioane de euro de ani de zile și o echipă care acum doi ani de zile atârna de un fir: să ajungă în faliment sau nu. S-au făcut pași importanți”, a spus Ovidiu Burcă, la ProSport Live.
Dinamo a pierdut ultimele șase meciuri directe cu FCSB în toate competițiile, iar seria „neagră” a câinilor a început cu FCSB – Dinamo 6-0, din septembrie 2021. Apoi au urmat încă patru victorii în campionat pentru roș-albaștri. FCSB a câștigat cu 0-3 în returul din sezonul regulat 2021 – 2022, iar în stagiunea anterioară s-a impus cu 2-1, respectiv 0-1, tot în sezonul regulat.
În stagiunea curentă s-a impus în turul sezonului regulat cu 0-2, respectiv 0-4 în duelul din Cupa României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER